Ministrul Educației: Vacanța de primăvară se prelungește cu 3 săptămâni – între 2 aprilie și 4 mai.
Ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, a anunţat marţi că propune extinderea vacanţei de primăvară cu trei săptămâni, astfel încât aceasta să includă Paştele catolic şi pe cel ortodox şi să se reducă mobilitatea în perioada lunii aprilie. Astfel, vacanța de primăvară va fi între 2 aprilie și 4 mai.
Principalele declarații ale lui Cîmpeanu:
- Am semnat și transmis spre semnare ordinul de ministru comun prin care se va înlocui sintagma referitoare la 6 la mie cu sintagma „intrare in carantina”. Acest lucru se află și în analiza CNSU unde sunt sigur că se va găsi înțelegere pentru importanța școlii, pentru a avea pierderi educaționale cât mai mici cu putință. Școlile trebuie să funcționeze atâta timp cât alte locații sunt deschise”
- Simulările se organizează, astăzi am avut o prezență de aproape 109 mii, aproape 75% azi, ieri de aproape 80%. Ele se vor organiza în toate localitățile, cu excepția celor aflate în carantină
- Propunem o vacanță care să înceapă pe 2 aprilie până la 4 mai care să cuprindă sărbătorile pascale catolice și ortodoxe. Deci vacanță prelungită cu 3 săptămâni, 2 aprilie – 4 mai. Luna aprilie va beneficia de o scădere a mobilității
- În vacanță nu sunt cursuri online, vacanța este vacanță.
- Suntem nevoiți să decalăm examenul pentru evaluarea națională, acesta va avea loc în perioada 5 iulie – 8 iulie
- Admiterea în liceu se face după data de 8 iulie
- Evaluările la clasa a doua vor fi reprogramate în luna mai. (Evaluările la clasele a patra și a șasea rămân la datele stabilite – n.r.)
- Vom acord atenția cuvenită pretestărilor pentru PISA
- Se păstrează datele pentru definitivat și titularizare
- Ultimele raportări epidemiologice: 192 elevi infectați și 115 angajați din sistemul de învățământ. Este în mod evident o creștere față de până acum
- Despre situația elevilor care locuiesc în localități carantinate din jurul Capitalei dar care merg la școală în București: „Dacă ne uităm la acel formular (pentru deplasări în/din localități carantinate – n.r.) putem observa la punctul „e” motive justificate: însoțirea copiilor. Nu spun mai mult. ”
Structura anului școlar în semestrul al doilea, așa cum arată acum:
Semestrul al II-lea are 17 săptămâni de cursuri dispuse în perioada 8 februarie 2021 – 18 iunie 2021, astfel:
- Cursuri – luni, 8 februarie 2021 – joi, 1 aprilie 2021
- Vacanţă – vineri, 2 aprilie 2021 – duminică, 11 aprilie 2021
- Cursuri – luni, 12 aprilie 2021 – joi, 29 aprilie 2021
- Vacanţă – vineri, 30 aprilie 2021 – duminică, 9 mai 2021
- Cursuri – luni, 10 mai 2021 – vineri, 18 iunie 2021
Pentru clasa a VIII-a – cursurile se termină în 11 iunie, iar pentru clasa a XII-a cursurile se termină în 4 iunie.
CALENDARUL de desfășurare a Evaluării naționale pentru absolvenții clasei a VIII-a, în anul școlar 2020-2021:
- 7 – 11 iunie 2021 – Înscrierea la evaluarea națională
- 22 iunie 2021 – Limba și literatura română, probă scrisă
- 24 iunie 2021 – Matematică, probă scrisă
- 25 iunie 2021 – Limba și literatura maternă, probă scrisă
- 29 iunie 2021 (până la ora 14:00) – Afișarea rezultatelor înaintea contestațiilor
- 29 iunie 2021 (ora 16:00 – ora 19:00) – 30 iunie 2021 (ora 8:00 – ora 12:00) – Depunerea contestațiilor
- 30 iunie – 4 iulie 2021 – Soluționarea contestațiilor
- 4 iulie 2021 – Afișarea rezultatelor finale după soluționarea contestațiilor
CALENDARUL examenului de Bacalaureat 2021:
Sesiunea iunie – iulie 2021
- 31 mai – 4 iunie 2021 – Înscrierea candidaților la prima sesiune de examen
- 4 iunie 2021 – Încheierea cursurilor pentru clasa a XII-a/a XIII-a
- 14-16 iunie 2021 – Evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în limba română -proba A
- 16-17 iunie 2021 – Evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în limba maternă – proba B
- 18-23 iunie 2021 – Evaluarea competențelor digitale – proba D
- 23-25 iunie 2021 – Evaluarea competențelor lingvistice într-o limbă de circulație internațională – proba C
- 28 iunie 2021 – Limba și literatura română – proba E.a) – proba scrisă
- 29 iunie 2021 – Proba obligatorie a profilului – proba E.c) – proba scrisă
- 30 iunie 2021 – Proba la alegere a profilului și specializării – proba E.d) – proba scrisă
- 1 iulie 2021 – Limba și literatura maternă – proba E.b) – proba scrisă
- 5 iulie 2021 – Afișarea rezultatelor la probele scrise până la ora 12,00) și depunerea contestațiilor în intervalul orar 12,00 – 18,00
- 6 – 9 iulie 2021 – Rezolvarea contestațiilor
- 9 iulie 2021 – Afișarea rezultatelor finale
Sesiunea august – septembrie 2021
- 19 – 26 iulie 2021 – Înscrierea candidaților la a doua sesiune de examen, inclusiv a candidaților care au promovat examenele de corigențe
- 16 august 2021 – Limba și literatura română – proba E.a) – proba scrisă
- 17 august 2021 – Proba obligatorie a profilului – proba E.c) – proba scrisă
- 18 august 2021 – Proba la alegere a profilului și specializării – proba E.d) – proba scrisă
- 19 august 2021 – Limba și literatura maternă – proba E.b) – proba scrisă
- 23-24 august 2021 – Evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în limba română – proba A
- 25 august 2021 – Evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în limba maternă – proba B
- 26 – 27 august 2021 – Evaluarea competențelor digitale – proba D
- 30 – 31 august 2021 – Evaluarea competențelor lingvistice într-o limbă de circulație internațională – proba C
- 31 august 2021 – Afișarea rezultatelor la probele scrise (până la ora 12,00) și depunerea contestațiilor (orele 12,00 – 18,00)
- 1- 3 septembrie 2021 – Rezolvarea contestațiilor
- 3 septembrie 2021 – Afișarea rezultatelor finale
Sursa: HotNews