
Pompierii sibieni intervin de urgență pe strada Nicolae Teclu din municipiul Sibiu pentru stingerea unui incendiu care se manifestă cu degajări de fum la subsolul unei clădiri dezafectate.
La fața locului sunt mobilizate două autospeciale de stingere, o autospecială de descarcerare, una de primă intervenție și un echipaj SAJ.
Se lucrează pentru localizarea și stingerea incendiului.
*UPDATE* Pompierii au lichidat incendiul fără ca acesta să afecteze clădirea. Incendiul a izbucnit în urma fumatului în locuri neamenajate. Au ars aproximativ 10 mp de deșeuri. Nu au fost victime.


