Primăria Sibiu alocă aproape 6 milioane de lei în acest an pentru modernizarea iluminatului public pe străzile orașului. Sunt 50 de străzi pe care vor avea loc lucrări începând din această primăvară.

“În 2021 am modernizat iluminatul public pe 61 de străzi, în parcul policlinicilor și în parcarea Piața Teatrului. Am creat și iluminatul arhitectural de la zidul cetății de pe b-dul Coposu și am extins rețeaua pe străzile Viile Sibiului, Triajului și în rampa Ștefan cel Mare.Continuăm acest proiect multianual și propunem o listă cu încă 50 de străzi pe care intenționăm să intervenim anul acesta. La acestea se adaugă și modernizarea iluminatului public din cartierele și străzile aflate în lucru pe alte contracte, precum și modernizarea și extinderea iluminatului în zona industrială vest, și aceasta contractată deja.”,a declaratAstrid Fodor, primarul municipiului Sibiu.

În 2022 se propune modernizarea iluminatului pe următoarele străzi:

  • Maramureșului – Cristian – Avrig – Argeșului
  • Nicolaus Olahus – Octavian Goga
  • Calea Cisnădiei
  • Gh. Dima
  • Târgu Fânului – Abatorului – Nicolae Teclu
  • În zona Calea Dumbrăvii – Calea Cisnădiei, pe străzile: Lămâiței, Marius Sturza, Anghel Saligny, Anton Pann, Doctor Barcianu, Matei Millo, Aron Pumnul, Piața Prahovei, Putnei, Profesor Victor Lazăr, George Bacovia, Arieșului, Intrarea Arieșului.
  • În zona delimitată de străzile O. Goga – Calea Dumbrăvii, pe următoarele străzi: Privighetorii, Aleea Călăreților, General Moșoiu, Costache Negri, Panait Cerna, Ciprian Porumbescu, Grigore Ureche, Nicolae Filimon, Dinicu Golescu, Horia, Cloșca, Bahluiului, Goethe, Ion Catina, Ioan Slavici, Vasile Alecsandri, Alexandru Vlahuță, Ilarie Chendi, Mihail Sebastian, Aurel Vlaicu, Miron Costin, Dimitrie Anghel, N.D. Cocea, Titu Maiorescu, Grigore Alexandrescu.

Pe aceste străzi vof fi montate 760 de corpuri de iluminat cu led. Aceastea vor fi montate fie pe stâlpii existenți fie pe alții noi. Fiecare sistem de iluminat va fi racordat la puncte de aprindere noi.

În plan este și realizarea unui iluminat dedicat trecerilor pentru pietoni astfel încât să crească siguranța celor care merg pe jos.

practicant : Pilea Elena-Ionela

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *