Un incendiu a izbucnit luni seară la catedrala Notre-Dame din Paris. Nu este clară cauza incendiului, însă oficialii susţin că ar putea avea legătură cu lucrările de renovare. Un istoric francez a declarat că asistăm la prăbușirea „celui mai vizitat monument istoric”. Una dintre turle și acoperișul s-au prăbușit. Culmea ironiei, nefastul eveniment a avut loc chiar de Ziua Mondială a Artei. După aproape opt ore de luptă cu flăcările, pompierii au anunțat în cursul nopții că focul este acum sub control.

La ora 8:55 pericolul incendiului de la catedrala Notre-Dame din Paris a fost eliminat, dar încă nu se ştie cum va rezista structura edificiului, a declarat marţi dimineaţa Laurent Nunez, secretar de stat în Ministerul de Interne al Franţei, citat de Agerpres

Catedrala Notre Dame din Paris, una dintre cele mai vechi, mai mari şi mai cunoscute din lume, a fost grav avariată de un imens incendiu. Flăcările s-au ridicat zeci de metri deasupra impunătorului monument gotic a cărui istorie se întinde pe parcursul a peste 850 de ani şi care se afla în ample lucrări de restaurare. Întregul acoperiş şi turla centrală, înaltă de 93 de metri, s-au prăbuşit. Abia spre dimineață pompierii au anunţat că au stins complet incendiul, în urma unei operaţiuni care a început luni seară, în jurul orei locale 19:00. Un singur pompier a fost rănit. În cursul nopţii, muncitorii de pe şantierul de restaurare au fost audiaţi de procurori. .

Sursa: france24

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *