Vremea s-a încălzit, zăpada s-a mai topit, iar caprele negre găsesc acum mai ușor hrana, așa cum se poate observa într-o filmare realizată într-o pădure din Parcul Național Retezat, cu ajutorul unei camera de monitorizare a faunei amplasate de specialiștii Romsilva.
România are una dintre cele mai dezvoltate populații de capră neagră din Europa, specialiștii în cinegetică estimând-o la peste 7.000 de exemplare. Acestea trăiesc în grupuri de până la 30 de capre negre, structura grupurilor fiind schimbată în funcție de anotimp.
Capra Neagră are habitatul în zonele stâncoase montane din Europa.
Grație musculaturii foarte dezvoltate și a copitelor despicate, capra neagră se poate deplasa cu ușurință în zone stâncoase, inaccesibile altor specii, unde-și procură hrana și se refugiază din fața prădătorilor.
În iernile grele, caprele negre coboară în zone mai joase, unde preferă versanții înclinați, de pe care cade zăpada. Aici găsesc hrana și se adăpostesc de prădători, în special râșii. Iarba uscată este ușor descoperită de sub stratul de zăpadă, în aceste zone caprele negre găsind și mușchi, licheni sau cetină de molid.
Parcul Național Retezat National Park, unul dintre cele 22 de parcuri naționale și naturale administrate de Regia Națională a Pădurilor – Romsilva, este situat în sud-vestul țării, în județul Hunedoara. Parcul are o suprafață de 38.047 de hectare, din care 19.988 hectare sunt păduri, 9.893 de hectare din acestea fiind în zone de protecție strictă sau integrală.
Parcul Național Retezat asigură un echilibru al faunei, existând carnivore mari, precum ursul, lupul sau râsul, dar și animale erbivore, între care capra neagră, cerbul, căprioara sau mistrețul.
Aici trăiesc 185 de specii de păsări și pot fi găsite 1.190 de specii de plante, din care 90 sunt specii endemice.
Pe raza parcului sunt 80 de lacuri și tăuturi, inclusiv Lacul Bucura, cel mai întins lac glaciar din țară, și Lacul Zănoaga, cel mai adânc lac glaciar din România.