
Într-un cartier pentru care autoritățile nu s-au înțeles în așa fel încât să ofere locuitorilor șansa unui transport public decent. Într-un cartier unde copiii trebuie să facă naveta indiferent că învață în școli din Sibiu sau Cisnădie. Arhiepiscopia Sibiului oferă speranță.
Mitropolia a achiziționat teren și acum construiește o grădiniță. De cursurile acesteia se vor bucura anual 150 de copilași. Aceasta va funcționa pe strada G. M. Cantacuzino.
”Am considerat că aceasta este prima necesitate, iar grădiniță va face parte dintr-un ansamblu educațional, social și religios ocrotit de Sfântul Nicolae. Acesta va cuprinde, pe lângă această grădiniță, o capelă din lemn, provizorie, o biserică și un centru social și educațional.”, a declarat ÎPS Laurențiu Streza, Mitropolitul Ardealului.
Grădinița „Sfântul Nicolae” a Arhiepiscopiei Sibiului va avea șase săli de clasă, bucătărie și sală de mese, o sală multifuncțională și alte spații administrative, dispuse la parter și mansardă. Spațiul funcțional va fi de 700 de metri pătrați, iar activitățile educative se vor desfășura după un program normal și un program de tip afterschool.
Grădinița a cărei fundație a fost sfințită luni este cea de-a doua deschisă de către Arhiepiscopia Sibiului. Prima dintre ele a fost deschisă în orașul reședință de județ, pe strada Dealului.