Viața e nedreaptă uneori…lovește crunt suflete crude și neprihănite. Așa cum a lovit-o și pe Sonia. N-o știți pe Sonia? Să v-o prezint: e dulce și jucăușă, e plină de emoții și speranțe, e puternică și iubitoare, e…unuș dintre cei mai drăgălași și în același timp cei mai maturi copilași din câți există.


Povestea tristă a Soniei începe anul trecut. Atunci a ajuns la spital. Se simțea rău și nimeni nu știa ce are. A făcut analize peste analize dar nimeni nu a putut spune ce i se întâmplă. Cateva luni mai târziu a ajuns la Cluj iar medicii de aici i-au pus un diagnostic îngrozitor: leucemie acută.


” Totul a început la Pediatrie, în urmă cu un an de zile când fetița a fost diagnosticată cu infecție urinară. 2 luni de zile am stat prin Pediatrie, cu tot felul de diagnostice…niciunul corect. În 23 aprilie am plecat la Cluj unde în 4 zile i-au dat diagnosticul de leucemie acută. Am ajuns cu ea la Cluj într-un stadiu foarte grav, foarte greu au reușit medicii să o stabilizeze.”, își amintește Gheorghe Dinică, tatăl fetei.


Deși vestea crudă i-a dărâmat pe părinți, micuța Sonia și-a păstrat cumpătul și optimismul spunându-le tuturor că ea o să se facă bine. Și chiar începuse să se simtă un pic mai bine până când medicii au venit cu o nouă decizie grea: fetița are nevoie de transplant!
”În luna octombrie 2018 ni s-a spus că trebuie să facem transplant de măduvă.”, explică gâtuit de emoție și amintiri grele tatăl Soniei. Își freacă mâinile ca și cum i-ar fi frig și încearcă să își înghită lacrimile pentru a continua povestea.


Au urmat clipe de groază și campanii de stângere de fonduri. Oamenii au fost impresionați de povestea copilei și de dorința ei aprigă de a învinge boala. În doar câteva luni s-a strans suma necesară efectuării operației!
” ”La momentul de față Sonia este la o clinică din Israel pentru un transplant de măduvă care se va desfăsura în data de 19 aprilie 2019. Am reușit să adunăm suma de 115.000 de euro necesară pentru efectuarea transplantului.”, spune, de această dată cu speranță domnul Dinică.
Lupta este însă departe de a se termina! Și până să se termine calvarul se termină banii ! Sonia are nevoire de tratamente foarte scumpe după operație. Familia micuței este de mult la fundul sacului iar suma de bani stransă reprezintă strict costul operației. Așa că viața Soniei Dinică este în mâinile noastre. Părinții copilei au deschis două conturi la BCR, unul în lei altul în euro pentru ca oricine dorește să o ajute pe cea mică să o poată face. Orice sumă indiferent că este mai mare sau mai mică reprezintă un pas în plus spre vindecarea fetei.


Pentru donații în lei a fost deschis contul: RO 13 RNCB 0227 0939 4525 0004 iar pentru donații în euro este disponibil contul RO 67 RNCB 0227 0939 4525 0002, ambele pe numele de Gheorghe Dinică.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *